Ma plimbam de nebun pe strazi in speranta ca am s-o revad, o cautam in fiecare fata de pe strada si nici nu mai auzeam cand ma salutau prietenii. Cu fiecare ora care trecea deveneam din ce in ce mai dezamagit si nu stiam daca sa plang ca nu e langa mine sau sa zambesc pentru ce-a fost intre noi si ca poate am s-o revad. Deveneam irascibil la fiecare chestie si ma enervam din ce in ce mai mult. Fusesem in toate locurile unde ne-am plimbat amandoi sperand ca poate se plimba singura, intrasem in toate terasele cunoscute de noi si ma uitam dupa ea in fiecare cotisor, trecusem chiar si pe la mormintele rudelor ei tot cu gandul ca poate s-a dus sa le aprinda o lumanare.
Se inserase, umblasem toata ziua si invatasem orasul pederost chiar daca il stiam si picioarele incepura sa ma lase.Eram obosit s-o mai caut si totusi n-as fi vrut sa renunt...cat de mult imi doream sa fie a mea...cat de mult imi doream sa fiu in bratele ei si sa stiu ca nu mai pleaca niciodata de langa mine. Cate planuri puteam sa-mi fac ca prostul si eu nici macar n-am intalnit-o.
Ma asezasem intr-un leagan si o lacrima a cazut usor pe obrazul meu, acum nu mai simteam c-o iubesc, o uram pentru fapul ca n-a dat nici un semn de viata, o uram pentru ca vrea sa fie misterioasa mereu, o uram pentru ca ma simteam sub papucul ei de fiecare data si nu aveam puterea sa fac nimic. Dar totusi o iubeam, ce simteam pentru ea era diferit fata de tot ce-am simtit pana acuma, era ceva ce nu puteam exprima in cuvinte si numai langa ea simteam lucrurile alea. Era diferita fata de restul lumii. Si asa am inceput sa zambesc...gandindu-ma la ea, la faptul ca in leaganul asta se dadea si ea candva in timp ce manca din punga de pufuleti, la faptul ca uitandu-ma de fiecare data la ea vedeam un suflet de copil in corpul unei femei mature, la faptul ca ea stia de fiecare data cand sa spuna stop si cand sa continue, la tot ce tinea de ea ma gandeam si eram tare fericit. Ma minunam de fiecare data cand ma gandeam cata putere poate sa aiba asupra mea, cum poate sa ma schimbe cum vrea ea, cum poate sa-mi schimbe starea de la bucurie la tristete intr-un minut si din nou in bucurie, cum poate sa fie in gandurile mele in fiecare lucru care-l fac si fiecare pas pas din viata. Cum poate sa ma modeleze dupa bunul ei plac si apoi sa plece. Sa revina si eu s-o primesc inapoi, sa nu-mi dau seama ca ea de fapt ma face sa sufar de fiecare data cand ma strange in brate si ma saruta, de fiecare data cand e a mea si de fiecare data cand cred ca va fi a mea mereu.
Si din zambetul ala stupid de pe fata in parcul ala singuratic am inceput sa plang din nou, acum cu multe lacrimi si tipete de durere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu