sâmbătă, 6 februarie 2010

Sentimente amestecate III

Am primit-o inapoi de fiecare data cand s-a intors la mine.Pentru ca o iubesc atat de mult incat nu m-as vedea s-o refuz niciodata cu nimica. A plecat din patul meu si s-a dus la altul, m-a sarutat pe mine si zile mai tarziu saruta pe altul si tot am primit-o inapoi. Pentru ca tind inca sa cred ca ea e doar a mea si va fi mereu de fiecare data cand se va intoarce la mine.
Ii spusesem ca o iubesc pentru ca nu mai suportam sa tin secretul asta in mine, ascundeam de foarte mult timp asta si as fi vrut sa stie si ea. Dar nu s-a intamplat asa cum ma asteptam. Nu mi-a sarit in brate sa-mi spuna ca si ea ma iubeste, nu am stat ore in sir pe covor vorbind despre dragoste si despre ceea ce simtim,nu ne-am imaginat cer plin de stele pe peretii albi ai camerei, nu mi-a zambit de fiecare data cand ii spuneam ca e frumoasa sau o gadilam pe gat cu respiratia mea si nici nu ne-am plimbat ore-n sir pe strazi barfind despre oamenii din jur pe care-i transformam in extraterestri pentru ca numai noi eram oameni si eram normali. Nu, nimic din toate astea nu s-a intamplat.
A plecat pur si simplu.
O iubisem cum numai ei ii placea si o facusem sa atinga cele mai inalte culmi ale placerii.In ora aia ii daruisem cele mai sincere sentimente ale mele, ii le intinsesem pe tava si chiar ii pusesem si la pachet, sa le ia acasa cu ea ca sa nu ma uite si sa nu se simta singura.
Chiar, ea trebuia sa plece acasa,de fiecare data trebuia sa existe o alta casa, o alta lume in care eu nu aveam loc decat atunci cand vroia ea. Si totusi speram c-am s-o revad. Cand m-am trezit m-am imbracat in cea mai mare graba, m-am dat cu parfumul de care stiu ca e innebunita si am plecat in oras cu gandul ca am s-o intalnesc. Nu stiam daca sta acasa la ai ei sau in alta parte, nu-i stiam numarul de telefon pentru ca-l schimbase, practic ma plimbam aiurea pe strazi pentru ca nu stiam unde sa o gasesc.
Mergeam zambind pe strada si ma gandeam la pielea ei fina de ieri,la corpul ei perfect si la miscarile ei lente. Simteam si acuma respiratia ei pe gatul meu si inca ii mai auzeam gemetele de placere de la sfarsit. Cat de perfect a fost.Cum poate sa fie atat de perfect de fiecare data langa ea? De ce nu are nici un defect si mi-e atat de bine cu ea?

Un comentariu:

pumn de amintiri spunea...

am incercat sa scriu si eu din prisma prietenului meu...a fost un exercitiu...am vrut sa vad cat de bine il inteleg...
si numai cand am inceput sa scriu am inceput putin sa realizez anumite lucruri...
foarte tare povestea ta...
tu m-ai inspirat

Gstat